Rona Hartner a trecut prin momente cumplite, după ce i-a fost descoperită o tumoră localizată la colon. Vedeta a suferit o intervenție chirurgicală, medicii au reușit să îi extirpe tumora, din fericire, este foarte bine acum, ba chiar și-a început activitatea.
Recent, Rona Hartner a fost invitată la un post de televiziune, în fond prima apariție pe “sticlă” după ce a fost operată. Cu această ocazie, vedeta a vorbit despre logodnicul ei, care a fost alături de ea de când a început să aibă probleme medicale.
Rona Hartner a mai precizat că va urma să se căsătorească în această primăvară.
„Avem nunta pe 19 mai anul acesta, cununia civilă. Vara această, pe Coasta de Azur, cununia religioasă pe plajă. El m-a cerut de soție pe plajă, de fapt eu pe el. M-a furat într-o seară și m-a dus pe plajă. L-am văzut că pleacă pe dâmburi și când m-a dus acolo, nu era nici un om pe plajă, mi-a zis Dumnezeu în sufletul meu să îi zic că îl iau de bărbat.
El s-a întors cu pizza și bere. Ne-au atacat niște țântari și ne-am acoperit cu o pătură și mi-a zis un singur lucru. Dacă mă vrei, dacă nu mă vrei, nu contează, ești singura femeie pe care am mai iubit-o în viața mea. Și dacă nu ești cu mine tot tu rămâi. Tot tu ești femeia aia. I-am zis că îl iau de bărbat și l-am pupat eu. El a plâns„, a spus Rona Hartner la un post de televiziune.